
UPDATE ora 12.50 / Un copil a supravieţuit accidentului aviatic din Comore
UPDATE ora 12.21 / Un oficial al companiei aeriene yemenite a declarat că avionul avea 153 de persoane la bord, dintre care 142 pasageri şi 11 membri ai echipajului.
Dintre aceştia, surse aeroportuare franceze afirmă că 66 erau de naţionalitate franceză. Aeronava s-a prăbuşit în apă, în timp ce încerca să aterizeze în condiţii meteorologice dificile.
Ora 08.53 / Un avion Airbus 310 al companiei Yemenia Air s-a prăbuşit, azi, în Oceanul Indian, lângă Insulele Comore, informează Associated Press, citată de Agerpres.
Potrivit unui oficial de la Aeroportul internaţional din capitala yemenită, Sana'a, rămas sub protecţia anonimatului, nu se cunoaşte numărul pasagerilor aflaţi la bord şi nici motivele accidentului.
Se presupune că cei mai mulţi dintre pasageri erau din Insulele Comore şi se întorceau de la Paris.
Nu se cunosc deocamdată cu exactitate cauzele care au provocat prăbuşirea aparatului şi nici situaţia supravieţuitorilor.
Tragedia vine la mai puţin de o lună de la prăbuşirea unui aparat Airbus 330 aparţinând Air France, pe 1 iunie, între Brazilia şi Franţa.
Va vine sa credeti ?? sa fie de vina oare schimbare polilor magnetici ai Pamantului?? va invit sa comentati !
Fereasca Dumnezeu de inca unul! Cine zicea ca oricum in aer sunt mai putine accidente decat pe sosea, a avut dreptate, dar un accident in aer face de cel putin 20-30 de ori mai multe victime decat intr-unul de pe sosea.
RăspundețiȘtergere